Experiențe din Republica Dominicană

Ne-am gândit ce ne-am gândit și am zis să împărtășim și niște experiențe mai vechi, din Republica Dominicană, din anul 2006. Turnul de veghe a relatat unele experiențe în care frații și-au folosit concediile pentru a se destinde, dar și pentru a predica. Putem spune pe pielea noastră că acestea sunt cele mai reușite vacanțe.

La fel s-a întâmplat pe această Isla Bonita. E un adevărat paradis tropical acolo. Plin de palmieri și o apă azurie a oceanului cum n-am mai vazut niciodată până atunci. Dar cel mai mult ne-a plăcut să pionierim aici.

Deși am sosit vineri seara dupa aproape 13 ore de zbor, totuși a doua zi, sâmbătă am și luat legătura cu frații. Când am întrebat-o femeia din hotel care se ocupa cu închirierea de mașini dacă știe unde e Sala Regatului a martorilor lui Iehova s-a luminat imediat la față și ne-a întrebat: “Sunteți Martori? Și familia mea e, mama, frații”. Și ne-a spus cum să ajungem.

Frații din Bavaro se întrunesc într-o școală, foarte sărăcăcioasă, la 20 de minute de hotelul nostru. Sunt doar 30 de vestitori, însă la comemorare au fost 300!!!! De regulă la întrunire sunt 60, 70, unii stând chiar în picioare. Atmosfera este extraordinară. Am întâlnit aici pionieri din SUA, Canada, Puerto Rico și chiar două surori din Japonia, toți veniți pentru că e nevoia mai mare de secerători. Dar cu spaniola nu le e foarte ușor. Japonezele erau cu revistele în spaniolă, engleză și japoneză, pentru a desluși ceva. Chiar dacă erau la început și se descurcau greu, aveau deja câtea cinci studii biblice după doar două luni.

Ne-am programat imediat în lucrare. Duminica, ziua următoare eram prezenți la ieșirea pe teren, cu pălării, ochelari de soare și rucsacul în spate. Cerusem o carte argumente în spaniolă de unde am învățat o introducere ( Buenos dias. Como esta usted? Estamos tratando un punto de vista positivo en cuanto al futuro. Si le citeam Rev 21:4). În carte am găsit și două tracte. Pentru că aici nu prea se ține la punctualitate, frații au sosit după aproape o oră. Ce-am făcut între timp? Lângă Sala Regatului este un butic unde lucrează un tânar cam de 20 ani, de culoare. L-am abordat? Nu. Ne-a abordat el pe noi. Și printr-o spaniolo-englezo-italiano-franceză i-am depus mărturie și i-am dat un tract. Deși nu aveam decât în limba creolă, a fost perfect pentru că era limba lui maternă.

Au sosit în final și frații. Cu doua mașini de teren am plecat într-un teritoriu virgin, unde încă nu pusese piciorul niciun martor. Printre altele am oprit la niște barăci de lemn unde sunt cazați în condiții de lagăr, la comun, muncitori constructori veniti din Haiti, țara vecină. Aceștia sunt și mai săraci ca dominicanii. Ei vorbesc creola franceză. Au acceptat mesajul? Foarte bine. În una din barăci un tânăr cam de 22 de ani, negru-negru ca tăciunele avea o Biblie în engleză. După ce i s-a explicat cu versete că lumea zace în puterea celui rau, că nu Dumnezeu conduce în prezent lumea și că în curând v-a rezolva toate problemele omenirii, a fost impresionat. A spus cu lacrimi în ochi că e așa de bucuros că l-am vizitat și că neaparat să mai venim. I s-a dat adresa Sălii Regatului și orarul întrunirilor în limba creolă. Am înțeles de la frați că persoane ca acestea, venite din Haiti sunt foarte receptive la adevăr. Că zilnic ai asemenea experiente. Un frate după prima săptămână de lucrare aici a inițiat 3 studii biblice care și vin la întruniri. Și că mulți vorbitori de limba creolă, cum îi inviți la sală, cum vin, și în aceeași zi.

Când ne-am întors la hotel, Monica a intrat într-un magazin de suveniruri. În el, doi vânzători, din care tot asa, unul foarte negru. Parcă aici necesitățile spirituale sunt direct proportionale cu cantitatea de pigment. În România mai greu aș fi fost identificat ca martor în ținuta aceea: cu pălărie, ochelari de soare și rucsac în spate. Aveam totuși cravata. Însă tânărul mă întreabă: ”Ești un fel de predicator?”. I-am zis:”Da. Sunt Martor al lui Iehova. Și tocmai am fost în lucrarea de predicare”. A zis că el e evanghelist, dar că i-ar face plăcere să afle mai multe. Mi-a dat imediat o carte de vizită cu numele și adresa lui de e-mail ( el o numea carte de vizită și avea un set întreg, dar de fapt erau făcute dintr-un caiet cu linii, rupte destul de strâmb și scrise de mâna cu pixul). Însă foarte încântat mi-a dat-o.

Deși Republica Dominicană are cea mai în avânt economie din Arhipelagul Caraibelor, țara ni se pare în continuare foarte săracă. Se pare că e o țară a contrastelor. Cei care nu ies din resortul unde sunt cazați, nu-și dau seama niciodată. În interior e creat un întreg paradis, special pentru turiști. Însă afară, deși e o vegetație tropicală luxuriantă, e sărăcie multă, drumuri rele, fară trotuare, mult praf și noxe de mașini. Se circulă nebunește. Dacă am venit cu gândul să închiriem o mașină pentru o lună și să vizităm toată țara, acum ne-am răzgândit. Toata lumea ne-a indicat să nu închiriem. Aici nu se respectă nici o regulă de circulație. De fapt ar fi una. Dacă ai accident, indiferent cine e de vină, tu ca străin plătești pentru că se presupune că ești plin de bani.

Le-am povestit că în Creta am închiriat mașină, chiar decapotabilă, și o lăsam cu cheile în ea fără să o fure nimeni. Dar nu puteau nici să-și imagineze așa ceva.

În schimb totul e foarte scump. Pentru că e o zonă turistică și toți încearcă să tragă pielea de pe tine. Monica a întrebat prețul la două brățări făcute din lemn de cocos și ne-a zis 85 dolari. Când i-am zis că valoarea reală e de 5 dolari, a scăzut la 15. Și ar mai fi negociat, dar am preferat să plec.

Oriunde ne plimbăm avem tracte în spaniolă. E foarte ușor să-i abordezi pe oameni și toți sunt sociabili, zâmbitori. Fiind țara merengue-ului, bachatei și a salsei, toți sunt într-o veșnică bună dispoziție. Vânzătorii, recepționerii și ospătarii, dacă apare o melodie în fundal, încep instinctiv să danseze și să fredoneze. Toți știu dansa. Când l-am întrebat pe un frate dacă se pricepe, răspunsul a fost: “Sunt dominican, nu?” De mici copii încep să danseze. O au în sânge.

Când am mers pe jos la Sala Regatului, o mulțime de motocicliști ne sunau ca să ne ia cu ei ( contracost desigur ). E un mod de a-și câștiga pâinea. Cel mai ieftin taxi, însă și cel mai periculos. Am văzut și câte patru călare simultan.

Într-un magazin de suveniruri, vânzătorul negru și amabil avea un buzunar de la camașă din care ieșea un colț de ceva colorat. Monica fară să gândească mult, întinde mâna la buzunarul bietului om, apucă de un colț și trage întrebând:”Que es esta? ” Normal e ceva destul de nepoliticos. Dar ea recunoscuse culoarea tractelor Watchtower. Și uite așa l-am prins că era frățior de-al nostru care pândea momentul de a plasa un tract. Dar am fost mai rapizi ca el. Spre deosebire de celelalte buticuri, la el nu se vând nici trabucuri, nici marihuana. Și era foarte încântat să ne spună că Iehova l-a binecuvântat pentru acest lucru.

În timp ce mergeam la o agenție, în plină stradă, ne-a abordat un localnic destul de dubios, pe nume Emanuel, oferindu-se să ne fie ghid. Ne-a aratat cartea sa de identitate ca să căpătăm încredere în el. Însa ne parea destul de suspect și Monicăi i s-a facut frică. Nu știam ce intenții are. I-am zis că suntem martori ai lui Iehova și că-l invităm și pe el la Escuela de Cortecito ( scoala din Cortecito ) unde au loc întrunirile. Imediat a devenit foarte serios și și-a luat la revedere. E bine să te identifici ca martor. Cei buni se luminează la față și poți iniția discuții. Cei cu intenții mai ascunse te lasă în pace. Îi respectă mult pe martori, numindu-i oamenii lui Dumnezeu. Așa că le e frică să le facă ceva rău.

Punta Cana e o zonă turistică, cu posibilități mari de câștig. Mulți dominicani s-au mutat aici din motive materialiste. Din păcate chiar și unii frați. Însă nefiind congregatie și întruniri până acum 4 luni, s-au răcit. Filiala de aici a estimat că sunt în jur de 400 de inactivi în zonă. Chiar și unii care înainte au fost pionieri speciali. Însă acum probabil mulți vor putea fi reactivați. Aici sunt 30 vestitori și vor să construiască o Sală a Regatului. Se așteaptă ca în foarte scurt timp să crească până la două congregații.

Interesant ce respect au aici oamenii față de publicațiile noatre. Chiar și niște simple tracte. Când am abordat trei gardieni de la o banca și le-am făcut introducerea, le-am dat un tract ca să-l citească toți. Însă văzând că vrem să plecăm, au întrebat contrariați că numai pentru unul? Așa că am fost nevoiți să le dăm la toți. Un gardian de la un magazin ( e plin de gardieni pe aici cu arme ) a primit cu plăcere un tract, i s-a citit un verset și am plecat. Dupa cam 15 minute l-am revăzut traversând o strada. Avea încă tractul strâns între degete. Un alt bărbat, deși a ațipit într-un scaun la umbră, tot ținea strâns între degete tractul prețios. La fel o mamă încărcată cu bagaje și cu un copil mic în brațe. E ceva general. Pe la noi după ce ar fi aruncat o privire superficială peste el ( dacă ), ar fi ajuns în primul coș de gunoi.

Mulți dintre turiștii cazați aici, pentru că se plictisesc toată ziua să stea la piscină, sub palmieri sau la ocean, cumpară diferite excursii de la operatori locali. Au astfel posibilitatea de a face incursiuni prin țară în mod sigur și organizat. Noi nu am avut nevoie de așa ceva, pentru că cele mai frumoase excursii au fost cu frații în lucrarea de predicare. Am văzut și viața lor, realitatea din afara hotelului, dar am avut și experiențe și satisfacții.

Pe data de 4 aprilie dimineața am luat un avion local și am plecat din Punta Cana în Samana, o peninsulă din nord-estul țării. Acolo vin balenele să nască. De aceea dominicanii se laudă ca toate balenele din Atlantic au de fapt naționalitate dominicană.

Au și aici o sală a regatului micuță și simpatică. Peisajul e total diferit de Punta Cana. Aici predomină pădurile de palmieri și e mai mare varietatea de relief. Parcă suntem în junglele din Vietnam.

Am găsit repede Sala Regatului. În Cluj dacă întrebam la întâmplare trecătorii unde o găsesc, greu ar fi știut cineva să-mi spună. Aici imediat ne-au directionat.

Mulți străini au venit și aici să ajute: din Danemarca, Statele Unite, Elveția, Spania, Italia și Japonia. Un cuplu de 50 de ani și-a vândut tot, inclusiv casa din SUA și s-au mutat aici de aproape 2 ani. Multe surori albe din SUA și Europa au venit și s-au căsătorit aici cu frați de culoare. E frumos să vezi așa o mare varietate de cupluri, toți uniți de adevăr și obiective spirituale. Deși congregația din Samana are doar aproximativ 80 de vestitori, în ultimii doi ani au avut în medie un botezat pe lună. Sala Regatului e foarte simplă, transformată din garajul unei case. Pupitrul e undeva afară, sub o copertină. Auditoriul stă jumătate în garaj, jumătate afară sub copertină, expus privirilor trecătorilor. Interesant cum trec pe stradă și se uită la noi. Ne văd rugându-ne, cântând. E o mărturie în sine.

Atmosfera e foarte entuziastă. Frații sunt zeloși și ospitalieri.

Lunea e o zi liberă, în care de regulă se merge pe una din multele plaje din zonă. Așadar au închiriat un microbuz și am mers un grup de frați lângă un orășel numit Las Terenas. ( Aici e o grupă de câțiva vestitori, nici măcar o congregație, însă la comemorare au fost prezente 300 de persoane ). Plaja e superba, cu nisip fin și palmieri, liniștita și mai ales pustie. Doar noi. Am gasit o mulțime de scoici mari și interesante, unele chiar vii. Nu e indicat să stai chiar sub palmieri, ca să nu te trezești cu vreo nucă de cocos în cap. În jur de 6 oameni mor anual aici din această cauză. Sunt foarte tari și grele. Ca o minge de bowling. Ne-au arătat cum să le desfacem și să le consumăm, doar folosindu-ne de o piatra, ca Robinson Crusoe. Sunt foarte bune așa proaspete, și mai ales gratis.

În plus frații organizează destul de des “pasarados”, niște reuniuni mici unde se dansează bineânțeles Merengue, Bachata și Salsa. Doar cu frații.

În lucrare a fost minunat. Noi începem cu introducerea noatră învățată pe de rost, citim un verset și-i lăsăm pe cei cu mai multe cunoștințe de spaniolă să continue. Sunt foarte religioși aici. Mulți evangheliști, adventiști și mai ales catolici. Foarte multe biserici. Unele organizate în case particulare. Pun câteva scaune într-o cameră și deja au o biserică. Dar se poate povesti frumos cu ei. Într-o frizerie ( peluqueria ) erau trei bărbați de culoare: frizerul, clientul de pe scaun și un spectator. Întâmplarea e că cel de pe scaun era ceva predicator. A început să i se cam ridice vocea și i-a zis fratelui ceva de profeții falși din zilele de pe urmă. Fratele nu s-a intimidat și cu răbdare și calm i-a răspuns cu citate biblice. Ce m-a impresionat a fost că mintea le raspunde foarte bine la argumente logice. În loc să bată în retragere sau să se apere, a ascultat cu atenție și a raționat. La sfârșitul discuției fratele l-a întrebat dacă a înțeles. Și spre uimirea mea, pastorul a zis cu voce liniștită că da, a înțeles. Sunt foarte modelabili și umili dacă li se arată din Biblie. Deși nu sunt foarte instruiți, sunt perspicace.

Un bărbat întâlnit în lucrarea de predicare care ne-a cântat drept mulțumire.

Având în vedere că în Republica Dominicană traducătorii nu au scos numele divin din Bibliile catolice, toți știu că acesta e numele lui Dumnezeu. Uneori întâlnim pe ușile lor astfel de mesaje, chiar dacă sunt catolici sau evanghelisti. Așadar e foarte usor să vorbim despre Iehova.

Monica a nimerit la o doamnă care gătea. Avea un ciorchin de banane rupt din bananierul din spatele casei. Bananele erau verzi, speciale pentru gătit. Le curăța, tăia bucăți și le punea la prăjit. Pe urmă le presa într-o mașinărie și le punea iarăși la prăjit cu sare și piper. Am avut ocazia să mâncăm banane pane, ananas pane, yuka, papaia și alte ciudățenii. Însă cam ai rețineri să servești ceva în lucrare. Săracia și mizeria e foarte mare. Majoritatea caselor sunt doar parter ,cu pământ pe jos și de mărimea livingului nostru de acasa. Fiind veșnic vară, nevăzând zăpadă decât la televizor, nu au sticlă în ferestre. Doar ceva storuri reglabile din lemn pe care le închid noaptea. Însă deși sunt foarte săraci, în fiecare casă există televizor și vor să aibă cele mai moderne telefoane mobile. Din păcate nu au cultura curățeniei și a igienei. Aruncă gunoiul pe geam în spatele casei. Ți se rupe inima să vezi cum au casa în mijlocul unei grădini luxuriante de palmieri și de conserve.

Deși teritoriul e foarte bun, nu există mulți frați. Problema e că familiile de frați locali nu-și permit să călătorească mult în teritorii nelucrate. Abia reușesc să-și plătească existența proprie. De aceea e nevoie de frați străini care să se mute în aceste zone și să ajute la formarea de congregații locale.

Vinerea e o zi de lucrare de dimineața până seara, deoarece se merge într-un teritoriu mai îndepărtat. Cele mai apreciate mașini între frați sunt camionetele, deoarece intră 5 în habitaclu și alți 10 în spate. Se pare că e o practică destul de frecvantă aici. Nu pare să fie ilegal. Am fost cu camionetele într-un teritoriu ceva mai îndepartat, Aroy Barillo. Foarte frumos, mai ales că e o zonă de păduri de palmieri ce acoperă dealurile. Deja introducerile noastre s-au mai îmbunătățit. Vorbim de binecuvântările Regatului, citim unele versete, întrebăm ce putem face pentru a ne bucura de acele condiții și citim Ioan 17:3. După care introducem studiul. Toți îmi păreau interesați de studiu. După prima introducere a fratelui care era cu mine, m-am întrebat în mintea mea: “Oare de ce nu a inițiat studiu? ”. Ca și cum ar fi știut ce gândesc, îmi spune: “Te întrebi de ce nu am initiat studiu, nu?” Și mi-a răspuns că aici dificultatea nu e de a iniția studii, ci de a nu iniția. E foarte ușor să fii copleșit de ele și să nu mai mergi la vizite inițiale, sau să nu le mai conduci cu eficiență. Așa că-și folosesc discernamântul și încep studii doar cu cei REALMENTE interesați. Nu iau notițe decât despre cei ce vin la sală.

De exemplu, după lucrare, în timp ce așteptam lângă camionetă să se întoarcă și alți frați, un tânăr cam de 18 ani, de culoare, trece pe lângă noi și ne salutăm respectuos și zâmbitor. Ceva din mine mă îmboldea să-l abordez, dar eram sfârșit de căldură. După ce am ratat ocazia și încă mă mai mustra conștiința șoptindu-mi că dacă era Monica în locul meu, nu l-ar fi lăsat să scape, îl văd că s-a oprit la o casă, sub niște palmieri lângă alți doi tineri, un băiat și o fată. De acolo ne priveau. Deodată îl văd că-mi face semn cu mâna să merg până acolo. I-am zis fratelui de gest, iar el m-a întrebat: “ Esti sigur?” Da. La care-mi zice că n-avem timp, că vin frații. “ Dar ne-a chemat”, zic eu. După ce ne-am apropiat, tânărul, pe nume Giangi ne întreabă ce discutăm cu oamenii. Fratele îi spune că studiem Biblia cu ei, gratuit. “Si mie mi-ar placea, se poate?” Și uite-așa s-a început un studiu biblic. Remarcabil e că nu s-a sfiit să ceară un studiu biblic, chiar dacă de față erau cei doi prieteni ai săi.

Apropo, cei doi stăteau jos și curățau niște păstăi de TAMARINDO, un fruct ce seamănă cu fasolea, dar crește în copac. Este ceva mai mare iar în interior nu are boabe disparate ci niște sâmburi mari, înșirați ca boabele de fasole, și prinși laolaltă într-o acadea organică dulce-acrișoară. Foarte bune la gust.

Au o mulțime de fructe exotice: fructul pasiunii, mango, cocos, ananas și unele care nici nu știm cum se numesc. Ananasul crește pe pământ, fiecare individual, ca sfecla, iar ceea ce mâncăm noi este de fapt tulpina. Copacul de mango seamănă mult cu nucul, falnic, și dă o mulțime de roade. Am întâlnit o specie de plantă asemănătoare cu feriga, ce avea o mobilitate extraordinară. La atingere se împacheta instantaneu. În Europa, dacă mergi printr-o pădure, cu mare greutate găsești ceva comestibil. Aici din contră. Tot anul au fructe de sezon, ce multe cresc de la sine fără efort, motiv pentru care mulți nu muncesc, iar sărăcia e foarte mare. Toată ziua stau la umbră și se uită după trecători. În schimb au multe saloane de înfrumusețare. Dacă în România e o rusine să te vadă până și soțul cu bigudiuri în cap, aici se plimbă cu ele pe stradă, pe motocicletă și în transportul în comun. Poate că lipsa lor de ocupație a dus la creșterea imoralității ce predomină. Prostituția și incestul sunt la ordinea zilei. Tații își vând fiicele cu cea mai mare ușurință. Surorile carnale își fură unele altora soțul. SIDA e o pandemie aici.

Acum vreo 60 de ani, când era dictatură, fiecăruia i s-a dat o parcelă mică de pământ s-o lucreze. Un fel de temă de casă. Dacă nu se țineau de treabă, erau închiși. Acum însă e haos. Arme de foc și macete. Viața nu prea valorează mare lucru aici. Foarte repede te bagă la închisoare, iar deținuții sunt bătuți. Și birocrația e mare. Fraților care s-au mutat în zonă pentru lucrare le-a fost foarte greu. Întrebi la un ghișeu ce acte ai nevoie, mergi și le rezolvi, iar când te întorci ți se zice total altceva. Spitalele de stat e mai bine să fie evitate.

La fiecare studiu de carte s-a luat curentul și am studiat la lumânări și lanterne. Sala Regatului e dotata cu generator electric pe motorina, care face un zgomot destul de mare. Se i-a curentul des și neanunțat. La fel și apa. Uneori chiar două săptămâni. Dominicanii sunt obișnuiți. Când plouă, ies cu săpunul și se spală sub apa ce vine de pe acoperiș. Frații străini au prins repede tehnica.

Cel mai ieftin mijloc de transport în comun între localități este GUAGUA. Niște dubițe private care i-au pe cine face cu mâna. Nu au stații fixe. Am fost și noi de două ori. E interesant. Pe când crezi că s-a umplut, observi că mai încap încă pe atâția. Mașina era plină ochi și vedeam îngrozit cum mai oprește să mai ia alți pasageri. Soluția era să te faci cât mai mic și să nu zici nimic. Am mers așa până la o localitate numită El Limon, de unde am închiriat doi cai pentru a ajunge la o cascadă cu același nume.

Au multe locuri frumoase, printre care Parcul National Los Haitises, o atracție de păduri de mangrove ( copaci ce cresc din apă ) și peșteri.

Corupția e foarte mare. Nimeni nu apelează la avocați, nici la poliție. Doar la relații. Altfel îți dai banii degeaba. Nu supraviețuiesc decât cei cu simț al umorului foarte dezvoltat. Uneori vin și-ți taie curentul sau telefonul pe motiv că n-ai plătit. Cand aduci de acasă chitanța, îți spun că a fost o încurcătură. Cei din centrală vorbesc pe numărul tău, sau dau “din greseala” numărul la doi abonați. Din care tu ești cel care plătește. Însă nu ai ce face, dacă nu plătești, ți-l taie. Și cum e monopol, nu prea ai de ales.

Fraților din țări dezvoltate care s-au mutat aici le-a fost foarte greu.

O soră de 53 de ani din Germania, Suzana, pionieră regulară, a venit aici pentru ca e nevoia mai mare. Ne-a povestit că în spital, asistenta, după ce a scăpat injecția pe jos, a ridicat-o fară nicio problemă, și-a suflat nasul în palme, și-a frecat conținutul până a intrat în piele după care i-a introdus acul în venă. Se pare că acest gest e destul de raspandit în Republica Dominicană, acela de a folosi secreția nazală pe post de cremă hidratantă de mâini.

Un frate din SUA, Terry, căsătorit cu o dominicancă, avea cam 5 ani de stat acolo. El ne-a povestit cum i s-a furat mașina. Când a mers la poliție, i-au zis să le cumpere o cartelă telefonică pentru a-l anunța când îi găsesc mașina. Deși le-a cumpărat cartela, nu a fost sunat niciodata.

Doi italieni, Claudio și Marcela, soț-soție care erau de 4 ani acolo și-au construit o casă solidă, cu gratii și gard serios. Însă acestea au doar rolul de a te proteja noaptea, când ești acasă, pentru că așa îi poți auzi pe hoții care încearcă să le taie. Dacă pleci de acasă, nu-și mai au nici un rol. Așa că de patru ani, au cu ei în casă un dominican pe post de administrator și gardian.

Un alt cuplu ( Chuck și Kim ) și-au vândut casa făcută cu mâna lor și tot ce aveau în SUA pentru a se muta aici.

Toți au un spirit excelent și a fost o plăcere să ieșim cu ei în lucrare. Partea dificilă e că nu au nume la străzi și nici numere la case. De aceea e mai greu de lucrat teritoriul în mod organizat. Chuck de exemplu făcea poze la casele unde trebuia să revină. Noi am lucrat puțin și hotelul, dând publicații. Când eram plecați din cameră, lăsam înșirate pe masă mai multe reviste, la vedere. Așa că într-o zi am găsit un bilețel în spaniolă prin care un bărbat ne zicea cum se numește, unde locuiește, că este frățior de-al nostru și că lucrează la întreținere în acest hotel. Am fost plăcut surprinși de acest mesaj.

Tinerii frați sunt uniți și puși pe PASARADOS. Am fost și noi la două din ele. Așa că ne-a intrat dansul în sânge. Când auzim ritmuri dominicane nu ne mai putem abține. Cel mai frumos a fost să dansăm bachata printre palmieri, pe o plajă cu nisip fin și apă azurie.

O ultimă experiență. Am plecat din hotel la 7.30 dimineața cu un taxi spre aeroportul din El Portillio, lângă Samana. După ce am lăsat o revistă taximetristului și am avut o discuție frumoasă, ne-am urcat în avion spre Punta Cana, de unde urma să luăm altul spre Paris. Deși indicațiile sunt să nu folosim companii aeriene dominicane, că nu sunt prea sigure, am preferat așa, ca să ajungem în 25 de minute în loc de 8 ore cu mașina. Oricum, și drumul pe străzile lor e la fel de periculos. Avionul spre Punta Cana a fost unul mic, cam de 10 persoane, însă chiar cu mai puțini pasageri. Destul de instabil, într-adevar, cu multe zdruncinături și căderi în gol. După ce aterizează, iar ei ne dau jos bagajele din cală, mă uit spre aerogară și nu o recunosc. Îl întreb pe pilot: “Suntem in Punta Cana?” La care îmi zice că nu, ci în Santo Domingo ( capitala Republicii Dominicane ). Am înghețat. După care-mi spune să urc înapoi că ne duce și la Punta Cana, dar că a trebuit să lase niște turiști aici. Dacă nu întrebam, ne-ar fi debarcat acolo și am fi pierdut avionul spre Europa. Dar ei au dat jos bagajele noastre din proprie inițiativă. Oricum, ne-am pus bagajele înapoi și am decolat spre Punta Cana, de-adevaratelea de această dată. Însă în avion a mai ramas un pasager care pățise aceeași poveste ca noi. Monica ( curajoasa familiei ) intră repede în vorbă cu el și….30 minute de marturie pe avion. Îl cheamă Daniel Daniels, și e din Belgia. Când aterizăm în Punta Cana, aflăm ca el avea avionul peste 6 ore, iar noi îl aveam peste 9 ore. Ne-am despărțit amabili și am încercat să ne facem de lucru prin aeroport ( apropo, aeroportul de acolo arată incredibil, foarte exotic, făcut din lemn și acoperit cu stuf ). După ce am abordat un localnic și i-am oferit o revistă, i-am explicat unde e Sala Regatului locală și a fost foarte încântat. A spus că va merge. A început să citească foarte nerăbdător revista și ne-a lăudat-o.
Problema la aeroportul din Punta Cana e că nu avea deloc bănci de așteptare. Ca să nu stăm noua ore în picioare, am zis că mai bine luăm un taxi spre un loc mai confortabil. După ce ne-am interesat puțin, l-am invitat și pe belgian să mergem într-o locație apropiată cu taxiul unde puteam sta liniștiți și să mâncăm ceva. A fost foarte încântat de idee.

Întrebăm taximetristul dacă știe vreo pizzerie. El spune că da, și că face 5 dolari până acolo. Urcăm în taxi, acesta pornește, face colțul și oprește spunând: “ Aici “. E clar că nu aveam nevoie de taxi, dar el avea nevoie de 5 dolari.

La masă, ce credeți că s-a întâmplat? Bărbatul are 56 ani, o firma mare de construcții rezidențiale în Belgia, o mare firmă de prelucrat diamante în Siberia ( ce învârte 4% din diamantele extrase din întreaga lume, sau din Rusia, asta nu am înțeles exact ), o proprietate în Belgia, o alta în sudul Franței și una proaspăt cumpărată în Republica Dominicană, toate foarte extinse. În plus e președintele companiilor de construcții din Belgia, investit cu ordinul de cavaler chiar de regele Belgiei. Printre altele e și un fel de judecător. Oricum, impresionant.

Însă cu ce ne-am lăudat noi? Proprietăți? Nuuu… Cu organizația noastra. I-am arătat poze din lucrare cu frații locali. S-a mirat că avem deja prieteni aici în țară. I-am spus că avem 7 milioane de prieteni în toată lumea, oriunde am merge. Că deși unii sunt negrii, alții albi, unii săraci, alții bogați….între noi nu există bariere. Suntem cei mai buni prieteni iar învățăturile Bibliei ne unesc. Că doar după 3 săptămâni ne-au dat lacrimile când ne-am despărțit, așa ne atașaserăm. A fost uimit să afle că toți avem aceleași idei, concepții, uimit de unitatea ce domnește între noi. A întrebat cum reușim? Simplu: în aceeași săptămână pe tot globul se studiază aceleași articole. Cum am avut peste 4 ore la dispoziție, am reușit să-i răspundem la multe întrebări: ce se întâmplă după moarte, de ce permite Dumnezeu răutatea, ca nu el e cauza suferinței și ce ne rezervă viitorul apropiat. I-am zis că principiile din Biblie ne fac într-adevăr fericiți, atât în familie dar și în relațiile cu alții. Că acestea ne dau un scop real în viață, fiind scrise de creatorul nostru care ne cunoaște cel mai bine necesitățile. După ce a afirmat întrebător că oamenii au scris Biblia, am avut ocazia să-i arătăm și dovezi ale divinității, unitatea și unele profeții. I-a plăcut mai ales când i-am citat din Daniel 2:44 și Daniel 8, pentru că și pe el îl cheamă așa. A zis că a citit-o cândva, dar acum o va citi mai atent. I-am dat singurul tract pe care-l aveam în engleză, cel care invita la un studiu biblic. I-am spus că pe tot globul se oferă astfel de studii gratuite.

I-au dat lacrimile văzând entuziasmul nostru și a zis că pare logic totul. Că deși în Belgia a locuit lângă o Sală a Regatului nu a avut niciodată ocazia să discute așa mult și profund cu martorii. Că ne apreciază că nu suntem ca alți creștini și că trăim și facem ceea ce spunem.

L-am invitat în România, la care a răspuns că da, nu se știe, și că atunci o să-l învățăm Biblia. La care tot el a reflectat zicând: “ why not, I’m not afraid”. Pentru că ora lui de plecare s-a apropiat și-a luat rămas bun de la noi spunând că a avut o dupa-amiază grozavă cu noi și că i-a făcut mare plăcere să ne cunoască.

Copiii dominicani sunt foarte expresivi: